Termenul actual de sistem de comunicatii mobile desemneaza orice sistem de comunicatie în care cel putin unul dintre terminale poate fi mobil chiar daca la un moment dat nu este. În aceasta acceptiune comunicatiile mobile au mai multe ramuri:


Acestea au evoluat relativ independent. În prezent se constata o tendinta accentuata pentru integrarea si inter-operarea lor în cadrul unui sistem global de comunicatii .
Se pot evidentia sapte grupe care includ mai mult sau mai putin riguros sistemele mai raspândite:





Pot fi definite drept sisteme de comunicatii radio care ofera legaturi de comunicatie simplex dau duplex între membrii unor grupuri de utilizatori, asigurând mobilitatea pe un teritoriu limitat. Aceste sisteme pot sa fie interconectate sau nu cu alte sisteme de comunicatii. Sunt primele sisteme de comunicatii mobile care au fost instalate.
Variantele conventionale foloseau unul sau mai multe canale de comunicatie, utilizatori selectând in canal liber prin supravegherea legaturilor în desfasurare. Din acest motiv nu se putea asigura confidentialitatea si nici o utilizare eficienta a canalelor radio.

Sunt sisteme unilaterale de transmitere de mesaje pe arii largi. Legatura radio este optimizata pentru a se beneficia de avantajul asimetriei. Se utilizeaza radioemitatoare de putere mare (de la sute de wati la kilowati) cu antene degajate. În acest mod receptoarele pot fi de dimensiuni reduse (de buzunar), de complexitate mica, cu consum energetic redus deci cu autonomie mare desi se folosesc baterii mici.
De asemenea, semnalele transmise fiind puternice se asigura o receptie corespunzatoare în cele mai vitrege conditii, inclusiv în cladiri.
Toate aceste consideratii au facut ca, desi legatura oferita este saraca din punct de vedere informational (absenta liniei de raspuns), sistemele de radiopaging sa cunoasca un ritm de dezvoltare remarcabil comparabil cu cel al sistemelor de telefonie celulara.

Inchide fereastra